Solistul trupei Vama va protesta astăzi alături de timișoreni

O nouă zi de protest este anunțat în Piața Victoriei din Timișoara împotriva OUG privind amnistia și grațierea. La manifestare va paricipa Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, care va susține un concert, în această seară, într-un club din Timișoara.

Anunțul a fost făcut chiar de acesta pe o rețea de socializare. “Am fost prea puțini în stradă. Noi, Vama, în seara asta nu suntem în București, însă suntem alături de cei din stradă. Mâine (n.r. vineri) vom fi la Timișoara și ne vom alătura protestelor de acolo, dacă vor fi”, a scris pe Facebook, Tudor Chirilă.

De cealaltă parte, unul dintre organizatorii protestului din Timișoara spune: “Astăzi, ne vedem de la ora 19.00 în Piața Operei, cu plecare din cartiere de la 18.30, respectiv din Șagului de la Turist, din Complex de la caminul 11, Aradului de la Piața Verde, din Dacia de lângă fostul cinematograf, Modern de lângă OMV, Girocului – Lidia de la capatul firului 15 – parc Pădurice. Tot mai mulți, tot mai uniți, tot mai puternici”, a anunțat Cristi Brâncovan.

(Foto Facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here