Sorin Grindeanu:”Noua organigramă a CJ Timiș intră în vigoare de săptămâna viitoare”

Consiliul Județean Timiș dă undă verde concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori ai diferitelor departamente din subordinea instituției, conform noii organigrame. Hotărârea de Consiliu privind modficarea organigramei a fost aprobată la finele săptămânii trecute în ședința de plen, iar acum urmează procedurile legale.

Astfel, potrivit preşedintelui CJ, Sorin Grindeanu, de săptămâna viitoare organigrama va intra în vigoare. Au fost demarate toate procedurile interne și au fost trimise informări către angajați.“Sigur că vor fi ocupate conform legii prin delegație, dar vor urma concursuri în perioada următoare, parcurgând pașii impuși de lege. Vorbim de funcționari publici. Cred că în proporție de 80%, fie că vorbim de Direcția Generală Tehnică, Direcția Generală de Patrimoniu, de Dezvoltare, Direcția Generală Economică sau Direcția de Control, etc. Toate aceste funcții sunt vacante, așa că o să fie concurs. Sunt termene de 30 de zile în care directorii şi angajaţii pot să accepte sau nu oferta instituțională pe care o facem dacă nu, ne despărțim. Am vrut să anunţ acest lucru mai ales din perspectiva celor două instituţii care şi-au pierdut calitatea de personalitate juridică, ADETIM și Direcția de Drumuri”, susține președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here