STEJARII vor 3 din 3 cu SUA, Canada si Uruguay

Căpitanul naționalei de rugby a României, Stelian Burcea, spune că obiectivul ”Stejarilor” este obținerea a trei victorii din tot atâtea meciuri-test pe care prima reprezentativă le va susține pe parcursul acestei luni, la București, pe Stadionul Național ”Arcul de Triumf”.

”Ne dorim foarte mult să câștigăm, avem trei meciuri foarte importante, grele și vrem să le luăm pas cu pas. Acesta este obiectivul nostru, 3 victorii în toate cele 3 meciuri, pentru asta vom lupta, pentru asta intrăm în teren”, a spus căpitanul naționalei României și al campioanei Timișoara Saracens, Stelian Burcea, potrivit site-ului FRR.

După modelul meciurilor din fotbalul american, întâlnirea cu SUA de pe stadionul ”Arcul de Triumf” (12 noiembrie, ora 18,00), va fi precedată, de la ora 17,00, de un spectacol al cărui erou principal va fi Horia Brenciu.

”Stejarii” ocupă în prezent locul 16 în ierarhia mondială, pe locul 17 fiind americanii.

Cele două echipe s-au confruntat ultima dată în 2014, ”vulturii” câștigând la București cu 27-17.

Următoarele două partide ale tricolorilor vor fi cu naționalele Canadei (locul 18 mondial), pe 19 noiembrie, și Uruguayului (locul 19 mondial), pe 26 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here