Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a realizat o strategie în acest sens pentru următorii 10 ani.

Aceasta este încheierea unui demers care a durat cel puțin trei ani de zile, după ce Consiliul Județean Timiș și consilierii au tot cerut o strategie pentru turism în Timiș. Au urmat anii în care am obținut pentru strategie și perioada în care ea a fost realizată. Acum suntem la un capăt de drum și la un început ca să spun așa. Ne dorim foarte mult să punem accentul pe dezvoltarea turismului de weekend și dezvoltarea turismului rural în Timiș. Și pentru asta sperăm ca de la anul să avem curse regulate, cel puțin sezoniere către obiective turistice cum sunt zona Lacului Surduc, Băile Calacea, Buziaș, Jimbolia, unde se află șase muzee, acolo unde pot ajunge fie familii cu copii, fie vârstinici, oameni care în momentul acesta nu călătoresc atât de mult în Timiș. Ne dorim de asemenea ca în următorii ani să avem un parc tematic în județul Timiș, acest lucru fost deja discutat cu reprezentanții Consiliului Județean și avem susținerea dumnealor”, spune Delia Barbu, președinte APDP Timiș.

”Chiar dacă foarte mulți sunt sceptici în ceea ce înseamnă turismul în județul Timiș, prin realizarea acestui material amplu putem discuta de posibilitățile de dezvoltare turistică în Timiș. Din punct de vedere al Consiliului Județean, domeniul turismului reprezintă o oportunitate de dezvoltare importantă. Cred că la baza acestei strategii să stea în fiecare an un plan de acțiune care trebuie să aibă ținte foarte clare anuale, un raport de activitate în ceea ce înseamnă implementarea și un plan de acțiuni. Am observat un obiectiv foarte important și vreau să fac referire și anume o colaborare foarte bună și strânsă între autoritățile publice și private în domeniul turismului. Cred că acest lucru este esențial pentru că după cum știri rolul Asociației este de a crea evenimente, de a pune în valoare anumite obiective turistice, iar rolul mediului privat este de a atrage turiști, de a crea trasee, de a crea circuite turistice în județul Timiș”, a declarat președintele CJT, Călin Dobra.

Articolul precedentUn autocar plin cu români ce se întorceau de la muncă din Spania s-a răsturnat! O femeie a murit și zeci de persoane rănite
Articolul următorSocietatea de Transport Public Timişoara angajează şoferi şi vatmani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.