În deschiderea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, vechile stații de tratare a apei, nefuncționale, revin la viață ca spații alternative pentru evenimente și activități culturale. Proiectul Branșament cultural la Uzina de Apă conectează apa și cultura, oamenii și patrimoniul industrial, artiștii și comunitatea, chemându-i pe timișoreni să își (re)descopere aceste adevărate comori de arhitectură ascunse, dar din vecinătate.

Publicul este invitat să intre în contact cu „moștenirea” legată de apă, resursă esențială a oricărei comunități, cu valențe sociale, culturale și spirituale.

Astfel, sâmbătă, 18 februarie, între orele 11 și 14, ambele uzine vor avea program pentru public, cu vizite ghidate, ateliere de lectură și activități pentru copii, toate cu participare gratuită. Fundația Aquatim, realizatorul proiectului Branșament cultural la Uzina de Apă, propune, astfel, promovarea și interpretarea patrimoniului industrial al orașului prin aducerea Uzinei de Apă Urseni (viitorul Muzeu al Apei Timișoara, recent reabilitat și extins în urma lucrărilor finanțate de Aquatim și realizate de Constructim S.A.) și a Uzinei de Apă Industrială, frumoase clădiri în stilul Secession, de la începutul secolului XX, în spațiul public al orașului.

În urma lucrărilor de regenerare urbană pe care le-au parcurs, ambele uzine oferă spații generoase pentru expoziții, concerte, proiecții de film, videomapping, activități pentru copii, vizite ghidate tematice, cu secvențe din istoria orașului etc. Proiectul Branșament cultural la Uzina de Apă, derulat de Fundația Aquatim, prezintă două locuri inedite ale orașului și realizează conexiuni între public și artiști, oameni și patrimoniu.

Ziua de duminică, 19 februarie, este rezervată unui eveniment de networking, în care operatori culturali, organizații civice și educaționale și artiști independenți sunt invitați să descopere Uzina de Apă Urseni, viitorul Muzeu al Apei din Timișoara, să propună colaborării și idei de viitoare activități ce pot fi găzduite de fostele uzine.

Plasarea pe harta culturală a orașului a vechilor uzine de apă, transformate și accesibilizate pentru public, îmbogățește oferta de spații neconvenționale unde se pot organiza activități culturale diverse, atât în interior, cât și în aer liber, și are, totodată, un efect de activare a cartierelor periferice ale orașului, în cadrul programului oficial de deschidere al capitalei europene și ulterior.

Articolul precedentLaborator de idei și sunete din spatele unui concert ce se anunţă de mare succes
Articolul următorUPT a accesat 5.2 milioane de euro pentru digitalizare prin PNRR. O parte din bani, alocată pentru proiecte ce îi vor pregăti pe studenți pentru profesiile viitorului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.