Trei locuințe pentru persoanele cu dizabilități vor fi construite la Periam

Persoanele cu dizabilități vor avea un loc doar al lor în curând. Consiliul Județean Timiș a semnat, astăzi, contractul de proiectare și execuție a trei locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități. Construcțiile vor apărea în localitatea timișeană Periam.

Călin Dobra, președintele CJ Timiș, a semnat astăzi contractul prin care, la Periam, vor fi construite cele trei locuințe destinate persoanelor cu dizabilități. În cadrul aceluiași proiect se va realiza și un centru de zi. Locuințele protejate sunt destinate unui număr de 30 de beneficiari, rezidenți ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia. Investiția se ridică la 3,6 milioane de lei, fără TVA, iar fondurile provin în urma unui proiect european.

Fiecare clădirea va avea câte două zone funcționale, una destinată personalului și alta persoanelor cu dizabilități, beneficiarilor. În fiecare casă vor fi câte cinci camere cu două paturi, special amenajate, o cameră de zi pentru diverse activități, o bucătărie cu loc de luat masa și patru grupuri sanitare configurate pentru persoane cu dizabilități. Toate spațiile comune vor fi accesibile beneficiarilor, inclusiv celor cu mobilitate redusă, care se deplasează în fotoliu rulant, conform normelor în vigoare.

„Investiția ne va permite să asigurăm condiții mult mai bune pentru persoanele cu dizabilități. Am reușit să atragem o finanțare europeană importantă. Proiectul de la Periam nu este singular. Construim astfel de locuințe, pe fonduri europene, și la Găvojdia și Lugoj. Beneficiarii locuințelor vor trăi într-un mediu similar cu cel al unei familii, fapt extrem de important pentru dezvoltarea lor normală”, spune președintele Consiliului Județean, Călin Dobra.

Pe lângă cele trei locuințe, va fi reabilitat și dotat un centru de zi, situat în proximitatea locuințelor protejate nou construite, fiind destinat celor 30 de beneficiari, cât și unui număr de 10 persoane din localitate. Suprafața totală construită desfășurată a obiectivului de investiție este de 1.314 m2, locuințele având un total de 1.108 m2, iar centrul de zi, 206 m2 .

Termenul de realizare a proiectului tehnic este de trei luni, iar lucrările vor fi executate pe o perioadă de 18 luni.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here