Un an pierdut de lugojeni cu un primar care nu a făcut altceva decât să mintă și să distrugă

A trecut un an de când Claudiu Buciu a preluat Primăria Lugoj. Acest an s-a dovedit al minciunii, neputinței și a bătăii de joc. Dacă a mers pe sloganul “Respect pentru lugojeni”, edilul a făcut chiar invers, iar frumosul oraș de pe Timiș este parcă mai sluțit ca niciodată.

Multe dintre promisiuni s-au transformat în minciuni, ba mai mult s-au întors împotriva oamenilor. Dacă Buciu anunța că va scoate apa de ploaie din facturile lugojenilor, acesta s-a răzgândit, lucru care l-a făcut cu multe alte promisiuni.

Desființări pe bandă rulantă

Pagina de social media tucezici.medium.com face o analiză la sânge a promisiunilor neonorate și a bătăii de joc a primarului.

Prima decizie a primarului, care împlineşte un an de mandat, a fost cea de a închide Biblioteca Municipală pentru o perioadă de un an de zile, urmând ca instituţia să funcţioneze cu un singur angajat. A doua decizie a fost cea de desființare a Casei de Cultură a Municipiului. „Casa de Cultură a Municipiului se va desființa prin hotărâre de Consiliu,iar angajații vor rămâne în șomaj,dacă au drept de șomaj în situațiile acestea”. Domnul Răzgândilă, poreclit că de multe ori a revenit asupra deciziilor, a încălcat și legea în cazul Meridian, unde 30 de angajați au fost dați afară abuziv.

De data asta nu s-a mai răzgândit, însă Hotărârea emisă de Consiliul Local nu a fost legală și Prefectura Timiş a decis să ceară anularea ei. Concluzia e una singură. Primarul,ca iniţiator al proiectului de hotărâre şi consilierii PNL care au votat-o, au încălcat legea. Dar ce mai contează asta la câţi liberali de frunte ai ţării o încălcă zi de zi şi îi sfidează până şi pe cei care i-au ales.

Urmează desfiinţarea Cantinei de Ajutor Social — Cantina săracilor pe motiv că numărul acestora e în scădere. Aşa şi este, din moment ce Florin Cîţu anunţa că România nu mai e o țară a celor cu salarii mici și că sunt tot mai multe venituri mari, nete, în euro. Scopul real al desfiinţării Cantinei de Ajutor Social este unul pur imobiliar şi a intrat în atenţia primarului Buciu de mai multă vreme, că doar e specialist la evaluări, preţuri şi terenuri. Şi la spăgi dacă trebuie!, scrie tucezici.medium.com.

Casele cu turnulețe, care urmau să fie dărâmate, au rămas la locul lor, arhitecul șef e de neclintit, demolarea secției TBC pentru a face o grădiniță sau creșă sunt alte bombe de presă ale lui Buciu, care nu a făcut nimic, pentru el primând doar interesul imobiliar. Așa cum a făcut și în cazul multor licitații și îmbunătățiri ale mobilierului din Primărie, făcute pentru confort personal.

„Am decis să le demolăm căsuțele din Parcul Copiilor pentru că sunt degradate. Vom reabilita complet parcul pe fonduri europene”. Nu s-a îmbunătățit nimic, dar și Centrul de Informare a intrat pe lista tăierilor, la fel ca mulți pomi cu valoare din oraș și a florilor, scose pur și simplu.

Cultura şi tradiţiile au fost anulate. Ruga şi Festivalul Berii nu dau bine în faţa conducerii Lugojului, însă a fost organizat un eveniment de jazz, cu dedicație dinspre Timișoara, organizat pe bani grei și care nu a strând nici 30 de oameni pe seară.

Şcolile şi grădiniţele din Lugoj au primit cei mai puţini bani în ultimii 12 ani! Era de aşteptat ca primarul Buciu să nu înţeleagă nevoile copiilor din grădiniţe şi ale elevilor din şcoli şi a lăsat totul pe seama părinţilor. Aşa o fi şi în Germania, unde învaţa copiii săi? Simțindu-se cu musca pe căciulă nici nu a fost la deschiderea noului an școlar, mulțumindu-se să promită în van condiții mai bune pentru elevi, în viitor. Nu știm însă despre ce viitor este vorba.

Demişi din răzbunare şi frustrare ,ori din motive puerile şi hilare!

„După ce l-a demis pe şeful de la Investiţii, care a câştigat definitiv primul proces derulat în instanţă împotriva deciziei primarului Buciu, l-a demis apoi şi pe medicul Erwin Floroni pentru că nu a dat căldura la bolnavi. Ăsta o fi adevăratul motiv sau faptul că s-au descoperit ceva decontări ilegale ale doamnei consilier local PNL şi şef de secţie la spital? Despre aceste decontări ilegale nimic ,nimic? Nici despre restul ilegalitătilor? Sau toate au fost puse în cârca lui Floroni ca să scape alţii? Că doar pentru asistentele care plecau să câştige ceva mărunţiş în străinătate au vuit ziarele, acestea fiind puse la stâlpul infamiei ca ultimii borfaşi. Ăia de joasă speţă, nu din ăştia cu ştaif care dau spăgi de sute de mii de euro! Nimic nici despre decizia consilierului local PNL Cliciovan a cărui demisie a acceptat-o cu părere de rău! Păi ce? Doar nu era să bucure că distinsul său coleg liberal se afla în incompatibilitate fiind şi şef de secţie şi administrator la propria clinica unde tratează bolnavii de Covid care scapă cu viaţa din spital? Ar trebui să demisoneze şi din funcţia de şef de secţie fiindcă încalca legea, dar de unde atâta onoare şi bun simţ la liberalii aştia!”, mai scrie pagina amintită.

Vizionar doar pe Facebook, absent și penibil în realitate

„E bine totuși că Buciu și-a propus să dezvolte Lugojul asemenea orașului german în care locuieşte familia sa. Probabil încă nu ştie de unde să înceapă şi de aceea de vineri până marţi e mai mult plecat în Landshut. Studiază omul arhitectura acestui oraş şi apoi o va implementa la Lugoj în fiecare săptămână,dar numai de marţi până joi când vine la serviciu. Dealtfel,aşa cum îi stă bine unui dezvoltator imobiliar, Claudiu Buciu urmăreşte cu atenţie toate detaliile legate de acest domeniu şi chiar şi-a propus să cumpere câteva clădiri din banii lugojenilor, că doar prietenii italieni şi alţi rechini imobiliari strâmtoraţi în aceste vremuri grele trebuie recompensaţi pentru sprijinul acordat în campania electorală. Probabil că asta este şi motivul pentru care în acest prim an de mandat,din cele peste 150 de proiecte de hotărâre iniţiate de primarul Buciu aproape jumătate fac referire la evaluări, vânzări, cumpărări de clădiri şi terenuri. Pare atât de absorbit de acest domeniu, încât a “uitat” să îşi treacă în declaraţie de avere doua terenuri cumpărate în 2007 pe care nu le-a declarat decât în anul 2020.O nimica toată,chiar dacă asta se numeşte fals în declaraţii şi se pedepseşte penal. Dar nu în România, ţară în care egalitatea în faţa legii e un moft şi penalii sunt în funcţii publice! Nu păţeşte el nimic, că doar de aia are dubla cetăţenie. Probleme ar putea să aibă doar dacă pică Facebook-ul şi nu mai poate conduce Lugojul, pas cu pas, din Germania”, conchide tucezici.medium.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here