Undă verde pentru lucrările la primul patinoar ecologic amenajat la Timișoara

Undă verde pentru lucrările la primul patinoar ecologic amenajat la Timișoara. Este vorba despre un patinoar de 670 metri pătrați alcătuit dintr-un plastic special, care va fi situat în Parcul Copiilor. Terenul special amenajat va fi montat ca un puzzle.

Potrivit edilului – șef, Nicolae Robu, de vineri muncitorii se vor pune pe treabă, astfel ca în două luni investiția sa fie finalizată. “Din păcate nu au mers lucrurile așa cum am crezut că vor merge, pentru că legislația din România este înfiorătoare, birocrația este cumplită (…) Nu am gândit încă un regulament, vrem să-l vedem odată funcțional, să vedem cât va fi de solicitat de copii, dar în măsura în care vom putea să îl lăsăm și la dispoziția adulților, fără să le creăm frustrări copiilor”, a spus primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Valoarea investiției este de 530.000 lei cu TVA inclus, bani de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here