Vești excelente pentru șoferi! Drumul care duce spre Aeroport va fi lărgit la patru benzi

A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului spre Aeroport! Liderul Consiliului Județeana  parafat astăzi documentul, împreună cu reprezentantul firmei câștigătoare, Superconstruct.

Investiția se ridică la 13,4 milioane de lei.

”Pe lângă extinderea la patru benzi, proiectul cuprinde și lucrări de iluminat public, și lucrări de asigurare a siguranței circulației, dar și piste de biciclete pe tronsonul drumului județean. Sunt lucrări ample în zonă, de relocare a rețelelor de comunicații, avem acolo rețea de canalizare subterană, sunt și rețele speciale ale MApN, Romata, dar și amenajarea a două intersecții, dar și bineînțeles amenajarea acceselor la toate societățile economice de pe tronsonul de drum județean”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

În perioada imediat următoare va fi emis ordinul de începere a lucrărilor, iar firma care a câștigat licitația își va putea organiza șantierul.

Valoarea investiției este de 13,4 milioane de lei, iar termenul de execuție prevăzut în contract este de 8 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here