Vezi cum va fi vremea la inceput de saptamana

0
183

Luni, vremea va fi în general instabilă în sudul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, unde cerul va avea înnorări temporar accentuate, vor fi averse şi descărcări electrice, iar pentru scurt timp vântul se va intensifica, informează Agenţia Naţională de Meteorologie.

Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime, apropiate de cele normale la această dată, se vor încadra între 19 şi 26 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17 grade pe litoral. Spre dimineaţă, local în nord-vestul şi centrul teritoriului se va forma ceaţă.

Marti, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor şi va fi în general frumoasă, dar regimul termic va fi sub cel normal specific acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse slabe şi posibil descărcări electrice pe arii restrânse în regiunile sud-vestice şi la munte şi doar cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 24 de grade, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade. Dimineaţa şi noaptea, în nord şi în centru, în special în zonele depresionare, local se va semnala ceaţă.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here