Vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu (ALDE) propune cursuri pentru cetățenii din localitățile afectate de inundații

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu, vine cu o idee inedită. Acesta propune ca voluntarii din localitățile din Timiș afectate de inundații să fie instruiți pentru a putea interveni atunci când este nevoie.

El  a povestit că s-a deplasat la Sângeorge-Rovinița-Gătaia, în timpul inundațiilor, alături de autorități, prefectul județului Timiș, pompieri, militari dar și zeci de voluntari din localitate, care au luptat împotriva inundațiilor.“Crește foarte mult față de inundațiile trecute, care au afectat aceste localități, intervenția voluntară a cetățenilor din aceste localități. Chiar vreau să felicit Primăria Gătaia pentru acest lucru. Am văzut acolo primar, viceprimar, locuitori din localitate care au depus efort, au intervenit. Cetățenii au început să-și dea seama că ei trebuie să fie o forță de apărare și de protecție”, spune Traian Stancu.

În plus, Traian Stancu spune că mai trebuie pusă la punct coordonarea activității între primării, ISUB și Apele Române. „Mi-aș dori foarte mult ca șefii de sector să fie dublați de cetățeni din comunele respective, care să aibă pregătire teoretică și practică. Respectiva persoană poate să fie din sistemul de voluntariat al localității. Dacă inundațiile sunt pe o suprafață mare și pe o perioadă de timp care depășește 48 de ore, Apele Române cred eu că nu mai fac față ca personal. Dacă e o perioadă mai lungă de timp, oamenii aceia cad fizic. S-ar rezolva problema prin dublarea acestor responsabili de sector de la Apele Române cu cetățeni care să facă o pregătire minimală cu Apele Române. Și deplasarea lor ar fi mult mai rapidă, dacă ar fi obiectivele mai aproape”, adaugă vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here