vantMeteorologii au emis o informare în care semnalează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de luni de la ora 16.00 până marţi la ora 22.00, în toată ţara.

În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea.

În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Articolul precedentCentru de excelență în pregătirea meseriașilor. Vezi ce propune edilul Timișoarei
Articolul următorPatruzeci și cinci de mii lei strânși în urma evenimentului caritabil al Balului Vienez de la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.