Polițiștii timișeni au acționat în acest weekend folosind sistemul mobil de scanare eficient și rapid prin intermediul aplicației eDAC privind verificarea documentelor de identitate, având ca scop creșterea gradului de siguranță al cetățenilor în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și consumului de alcool sau substanțe interzise la volan.

Astfel, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate peste 260 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 343 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 28 de permise de conducere și au ridicat 7 certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 290 de persoane cu aparatul alcooltest și 24 de persoane cu aparatul drugtest.

Totodată, au fost constatate 8 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Articolul precedentBun venit în Schengen!
Articolul următorPrimăria trimite bani albi pentru Colterm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.