Ziua Județului Timiș sărbătorită pentru prima dată în acest an

0
196

Eveniment important astazi in Timis! Este vorba despre Ziua Judeţului, care este celebrată pe 28 iulie.

Celebrarea a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Timiş nr. 41 din 25 februarie 2016.Potrivit conducerii Consiliului Județean Timiș, data aleasă este semnificativă întrucât atunci s-a instaurat administraţia românească în regiune, iar conducerea română a judeţului a fost asigurată în 1919, de primul prefect, Aurel Cosma, care a preluat administraţia în numele statului român în judeţul Timiş, Timişoara şi în zona din fostul comitat Torontal, care a revenit României prin hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris.”Având în vedere că este sărbătorită pentru prima dată Ziua Județului și având în vedere că nu au existat alocări bugetare, hotărârea de Consiliu Județean luându-se în această primăvară, totul a fost făcut pe bază de voluntariat. Eu asigur că începutul de astăzi chiar va fi un început, iar ceea ce înseamnă bugetarea pe acest eveniment se va vedea  inclusiv în manifestări, începând de anul viitor, de o altă amploare”, a transmis președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu.

Toate manifestările au avut loc în cadrul palatului Administrativ, unde au fost vernisate expoziții de heraldică și monografie bănățeană, a Arhivelor Naționale, documente vechi ale județului Timiș și blazoane nobiliare, expoziția „Timișul în imagini”.

De asemenea, au fost expuse și mai multe costume populare vechi, iar un olar și-a demonstrat măiestria. Au fost prezenți Ștefan Popa Popa`S, dar și pictorul Petru Galiș. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol al Ansamblului „Banatul”, care a atras public de toate vârstele.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here