Asociația Verde de Banat a continuat seria activităților de plantare derulate sub genericul Verde pentru viață.

În weekendul care tocmai s-a încheiat, 180 de voluntari au plantat aproape 4000 de puieți de stejar și jugastru, pe teritoriul comunei Giarmata, în zona drumulul care face legătura cu autostrada. Participanți de toate vârstele, de la cei mai mici la cei mai mari, au profitat de vremea deosebit de frumoasă și au transformat zona aridă de lângă șosea într-o viitoare oază de verdeață.

Terenul a fost pregătit cu sprijinul Primăriei Giarmata și al S. C. Gospodarie Comunală Giarmata, puieții au fost achiziționați cu sprijinul financiar al Smart Wood România, iar Serviciul de Pompieri Voluntari din Giarmata a pus la dispoziție apa necesară pentru udarea puieților și a oferit copiilor o tură de neuitat cu mașina din dotare.

Elevi de la Școala Gimnazială Giarmata și de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau au dat dovadă de multă hărnicie și entuziasm, la fel ca profesorii și părinții care i-au însoțit. Voluntarii asociației, împreună cu participanți animați de dorința de a fi de ajutor au reușit să acopere aproape 2 hectare cu copăcei deja împodobiți în culorile toamnei și care vor forma o perdea de protecție pentru zona rezidențială și pentru terenurile agricole situate de-a lungul traseului.

Acțiunile de plantare ale asociației vor continua și în weekendurile următoare. În data de 19 noiembrie urmează o acţiune în zona Aerodromului Cioca, pentru a completa perdeaua forestieră a orașului.

Articolul precedentBărbat salvat din apele fluviului Dunărea
Articolul următorCum să alegi rezervorul potrivit pentru vasul de toaletă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.