Timișoara se pregătește de sărbatoare. Între 6 și 10 iulie 2016, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor vor urca 1500 artiști din Bulgaria, Chile, Columbia, Costa Rica, Republica Moldova, Serbia (două ansambluri din etnoregiuni diferite), Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria și, bineînțeles, din România. La cea de-a XXVII-a este invitat, în premieră, și un ansamblu din Sri Lanka, însă prezența acestuia în România este condiționată de obținerea vizelor de către artiști.
Astfel că încă din anul 1990, Parcul Rozelor din Timișoara găzduiește în luna iulie unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de folclor, cunoscut sub numele de Festivalul Inimilor. ”Este, cu adevărat, o imagine sublimă, caleidoscopică, a lumii cu tot ce are ea mai frumos de arătat, cu muzica, dansurile, tradițiile și ritualurile ei și suntem extrem de bucuroși că o putem oferi, în fiecare an, publicului timișorean. Este important să ne reamintim că Festivalul Inimilor, primul eveniment românesc înscris oficial în calendarul CIOFF, s-a născut ca un gest de adâncă reverență în fața sacrificiului eroilor Revoluției de la Timișoara”, a subliniat prof. Pavel Dehelean, directorul Festivalului Inimilor și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ca la fiecare ediție, miercuri, 6 iulie, scena din Parcul Rozelor va fi a gazdelor. Spectacolul va fi susținut de Ansamblul Timișul împreună cu cei mai vestiți soliști ai folclorului bănățean și cu Ansamblul folcloric „Bihorul” din Oradea.
Toate spectacolele de la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor se vor desfășura între orele 19.30 și 24.00, iar accesul publicul va fi liber, precizează coordonatorul artistic Toma Frențescu.
Festivalul Inimilor este un eveniment organizat de Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
(Sursa foto: www.bzi.ro)