Canicula aduce inspectorii de muncă în control

0
199

Inspectoratul Teritorial de Muncă va controla respectarea prevederilor O.U.G. nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Primii la verificat sunt cei din construcții, confecții și brutăriile.

Angajatorii trebuie să ia măsuri de protecţie a salariaţilor în perioadele cu temperaturi extreme, printre care asigurarea a doi-patru litri de apă, în caz contrar putând fi amendaţi drastic. I.T.M. Timiș solicită tuturor angajatorilor de pe piața muncii a județului Timiș să respecte prevederile O.U.G. nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Prin temperaturi extreme ridicate se înțeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Administrația Națională de Meteorologie  are obligativitatea de a comunica zonele în care temperatura, respectiv indicele tempertură-umiditate ( ITU >80 indice temperatură- umiditate), atinge pragurile valorice menționate, precum și zonele pentru care se prognozează atingerea sau depășirea acestor praguri.

În conformitate cu prevederile Ordonanței sus-menționate, angajatorii sunt obligați să asigure măsuri minimale pentru mentinerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare: asigurarea apei adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condițiile de mai sus, de comun acord cu reperezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, vor lua măsurile dispuse în Ordonanța  de Urgență nr.99/2000 ( reducerea programului de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale  determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul  trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor  pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;  asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate ; trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Pentru nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus se vor aplica, acolo unde este cazul, sancțiunile menționate la art.10 din Ordonanța de Urgență nr. 99/2000. În consecință, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș va derula acţiuni de verificare privind modul în care angajatorii asigură protecţia lucrătorilor în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here