Ceremonia de Absolvire UVT 2021 – festivitatea celor care sunt câștigătorii detașați ai unei competiții pentru afirmare și ambiție universitară

Într-o atmosferă plină de energie, absolvenții promoției 2021 ai Universității de Vest din Timișoara, alături de mentorii lor și de familii sau de cei apropiați, au participat la Ceremonia de Absolvire UVT 2021, organizată sâmbătă, 17 iulie 2021, în Piața Libertății din Timișoara. Festivitatea s-a dovedit un eveniment al celor care sunt câștigătorii detașați ai unei competiții pentru afirmare și ambiție universitară, absolvenții UVT 2021, un moment de sărbătoare de neuitat, dedicat comunității UVT și, deopotrivă, comunității timișorene.

La evenimentul din Piața Libertății au participat studenți ai Promoției UVT 2021, conducerea UVT, reprezentată de rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea și de prorectorii instituției, decanii și prodecanii facultăților, de liderii organizațiilor studențești și de managerii de departamente din universitate, cât și invitați speciali și partenerii instituționali ai UVT.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Înainte de orice, vreau să vă felicit: BRAVO! Ați reușit! Sunteți noua generație de absolvenți UVT! Sunt mândru de voi și toți cei din această piață, profesori și părinți, simt același lucru! Ați absolvit la una dintre cele mai bune universități din țară, ați studiat în condiții imprevizibile, în timp ce întreaga planetă trecea prin cea mai grea încercare din ultimele decenii, v-ați adaptat, ați folosit tehnologia în favoarea voastră, iar azi sunteți aici, învingători. Tehnologia, pe care voi o înțelegeți altfel decât generațiile precedente, poate să vă fie prieten sau adversar. Cine știe, peste câțiva ani, colegul vostru de birou s-ar putea să fie un robot. Un lucru e clar, cu asemenea colegi, nu va fi coadă la automatul de cafea. Lăsând gluma la o parte, este important să nu vă robotizați voi înșivă. În viitor, cei mai buni vor fi cei creativi, iar ca să fiți creativi, trebuie să nu uitați de sentimentele și trăirile voastre. Când erați elevi, poate vi se spunea la școală să stați cuminți în banca voastră. Acum, sunteți adulți și vă îndemn să nu stați în banca voastră, să nu fiți conformiști, ci să fiți originali, să provocați tiparele, să fiți deschiși la minte, ca să depășiți așteptările celorlalți.”

Șefa promoției UVT 2021, Denisa – Elena Durle, Facultatea de Sociologie și Psihologie: „Universitatea de Vest din Timișoara înseamnă pentru mine locul în care am avut parte de foarte multe oportunități, de la activități în sprijinirea dezvoltării profesionale, până la evenimente de socializare și recreaționale, toate formative, toate memorabile. Momentul de azi reprezintă un sfârșit, dar și un nou început, pentru fiecare dintre noi. În numele Promoției 2021, vă mulțumim, stimate și dragi cadre didactice, pentru toate eforturile dumneavoastră, de a ne forma, pentru a fi buni profesioniști în domeniile noastre, și, tot atât de important, pentru a fi cetățeni responsabili ai societății în care trăim. Să ne revedem sănătoși și zâmbitori, peste zece ani!”.

Șeful promoției UVT 2021, Tudor – Ioan Suciu, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie: „Mediul academic merită recunoștința noastră, acesta oferă unica ocazie de a lăsa ceva în urmă, nu doar copiilor și nepoților, ci și umanității întregi. Vă doresc să aveți succes în tot ce vă propuneți și vă încurajez să nu vă lăsați opriți nici de pandemie, nici de ploi, nici de granițe sau regimuri politice și să nu vă abateți de la scopul vostru: Become Your Best!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here