Organizația PMP Timiș este onorată de anunțarea oficială a candidaturii domnului Theodor Paleologu la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019. Theodor Paleologu a fost votat în unanimitate în data de 25 august 2019 de membrii Colegiului Naţional al PMP la propunerea preşedintelui de onoare al PMP, domnul Traian Băsescu. De asemenea, Mihail Neamțu a fost validat, totodată, pentru funcția de purtător de cuvânt al partidului și al campaniei prezidențiale. Consider că împreună cu Theodor Paleologu, PMP își poate atinge toate obiectivele pe care și le-a propus, având în persoana domnului Theodor Paleologu un candidat puternic, un profesionit, cu un cv impresionant, cu studii la Sorbona și la École Normale Supérieure, în Franța.

Theodor Paleologu a fost diplomat și ambasador al României în Danemarca și Islanda în perioada 2005 – 2008. Tocmai de aceea, prin vocea candidatului său, PMP va continua prin toate acţiunile sale să susţină perspectiva europeană a Republicii Moldova, perspectiva parcursului său european. Theodor Paleologu a fost deputat de București începând cu legislatura 2008-2012, fiind ales în 2008 din partea Partidului Democrat Liberal și în 2012 din partea Alianței România Dreaptă.De asemenea, între 22 decembrie 2008 și 23 decembrie 2009, a fost ministru al Culturii în primul guvern condus de Emil Boc.

Alegerile prezidențiale sunt alegeri foarte speciale, nu seamănă cu cele parlamentare sau locale. Nu se votează un partid, se votează un om și proiectele pe care acest om vrea să le pună în practică pentru dezvoltarea acestei țări. Candidatul PMP își propune să facă din această campanie electorală ceva cu totul nou, anume un imens exercițiu pedagogic la scara întregii națiuni, tocmai de aceea educația va fi una din marile teme pe care Theodor Paleologu o va aborda, domeniu pe care domnia sa îl stăpânește foarte bine. Campania candidatului PMP va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara întregii țări, un curs despre valorile care țin o societate împreună, despre moștenire și educație, despre legătura dintre justiție și pace socială, despre dreptate și libertate ca fundamente ale prosperității, despre grija pentru natură și criza demografică, despre diplomație și rolul României în lume.

Candidatura domnului Theodor Paleologu la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019 ne onorează, dar în același timp ne obligă să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor românilor. Numai uniți în aceleași idealuri și scopuri putem accesa butonul de Re:Fresh al politicii din România, schimbând în bine destinul românilor, destinul țării noastre ca stat membru al Uniunii Europene. Alături de candidatul nostru pornim la drum în cursa prezidențială cu încredere și curaj! Cred cu tărie în forța și profesionalismul candidatului Partidului Mișcarea Populară! Partidul Mișcarea Populară luptă pentru România!

Articolul precedentPolițiștii, în alertă! O fetiță de 9 ani din Timișoara a dispărut dintr-un parc
Articolul următorCamera de Comerț organizează noi serii de cursuri! Vezi aici despre ce e vorba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.