Festivalul de artă stradală revine la Timișoara cu cea de-a V-a ediție, care se ca desfășura la sfârșitul săptămânii în curs. În recent inauguratul Iulius Gardens din ansamblul Iulius Town, vor fi două zile pline, cu momente muzicale, teatru, statui vivante și multe altele.

Check Art Festival reunește 25 de artiști profesioniști și peste o sută de tineri voluntari, care se vor implica activ în desfășurarea evenimentului. Obiectivul principal este de a facilita accesul tinerilor la artă și educație culturală, prin integrarea lor în eveniment. Pe de altă parte, este și o formă de promovare a oamenilor talentați și a artiștilor amatori din Timișoara. Check Art

Timișorenii vor avea parte de spectacole susținute de mimi, bufoni regali, statui vivante și tineri cu picioroange. Momentul preferat de cei mai mulți va fi, ca în fiecare an, spectacolul de jonglerii de foc. Festival are loc în 6 și 7 septembrie. Alături de artiștii din Timișoara vor participa ca invitați artiști din Novi-Sad, Cluj-Napoca, Londra și Arad.

Evenimentul este susținut muzical de artiștii vocali: Beni Mihai, Ingrid Gabriela Nicolaescu, Antonia Rădulescu. Partea de regie și de coordonare artistică este sprijinită de regizorul Costa Tovarnisky, care a făcut parte din echipa regizorală a Cirque du Soleil

Programul festivalului:

06 – 07.09.2019

16:45 – Deschiderea festivalului în sunet de tobe, trâmbițe și trompete

17:00 – 19:00 – Statui vivante – anotimpurile și personaje diverse

17:00 – 21:00 – Momente muzicale cu Beni Mihai, Ingrid Gabriela Nicolaescu, Antonia Rădulescu

17:00 – 21:00 – Teatru de Marionete din Arad – vor prezenta „Grațioasa Balerină” și „Dragonul Înaripat”

17:00 – 21:00 – Foto Frozen Action cu Silviu Carabă (invitat de la Londra). Elevii de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara vor realiza o Cameră Tablou (pictură pe obiecte, oameni și pereți interiori). Doritorii își pot face fotografii în interiorul camerei-tablou.

19:00 – 21:00Mimii și Bufonii Regali vor distribui buna dispoziție în tot parcul, alături de Personajele pe Picioroange de la Foolosophy Entertainment (invitați din NoviSad).

21:00 – 22:00Statui Vivante Nocturne și Personajele pe Picioroange vor lumina parcul în costumele cu Led, alături de trupa Efreet Light & Fire Show (invitați din Cluj-Napoca) care vor oferi un spectacol incendiar

22:00Parada Persoanjelor

Articolul precedentZeci de străzi din Timișoara, fără apă caldă
Articolul următorAlfred Simonis, vești pentru șoferi: Lotul 3 al autostrăzii se va deschide până la sfârșitul lunii septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.