Mesajul „patrioţilor” din Timiş în aceste vremuri tulburi

„Din partea actualei guvernări colorată în curcubeul politic roș-galben, ni se transmit mesaje menite să ne facă să înțelegem că în România situația e aproape roz! Ni se povestește despre stabilitate, despre măsuri și programe ce vizează creșterea economică a României, despre creșterea veniturilor, despre plafonarea prețurilor și asa mai departe. Din păcate, în realitate, românii sunt din ce în ce mai săraci! Grija zilei de mâine a ajuns o povară greu de dus, plata facturilor este o corvoadă lunară, instabilitatea și nesiguranța se simt în fiecare por al țării, iar toate aceste lucruri generează o stare de stres în care majoritatea romanilor sunt nevoiți să trăiască.

Problema reală, este însă dată de efectul acestei stări de stres. Statisticile arată că numărul de cazuri de depresie, de tulburări psihice, de boli ale inimii, diabet, colesterol, ulcer și chiar obezitate este în creștere. Este adevărat ca aceste boli pot avea cauze multiple, însă de multe ori, factorul declanșator este stresul cotidian. Asta este realitatea și modul în care actuala guvernare practică o politică ce pentru mulți români este fatală, la propriu. Este un subiect sensibil, asupra căruia ezităm să ne aplecăm, iar politicienii de azi cu atât mai puțin, deoarece refuză să-și accepte calitatea de vinovați ca „autori morali” a suferinței acestui popor.

Refuză să înțeleagă că problemele economice ale României sunt factorul principal de stres pentru milioane de români, stare care duce la îmbolnăvirea populației! În încheiere, dragi români, vă rog, conștientizați riscul la care vă expuneți prin punerea la guvernarea țării a unor oameni ce nu sunt racordați la realitatea cotidiană! Conștientizați că un guvern criminal vă poate răpi o persoană apropiată! Veniți alături de românii patrioți pentru a salva România și românii!”, spune Narcis Bobic, preşedintele Alianţei pentru Patrie Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here