Patrioţii au 7 vicepreşedinţi. Narcis Bobic are în subordine 9 judeţe

Ieri, 8 septembrie, conducerea centrală a Alianței Pentru Patrie a decis numirea a 7 prim-vicepresedinți, responsabili de organizarea regională. Printre lideri se regăsește și președintele Alianței Pentru Patrie Timiș, Narcis Bobic, care va coordona 9 județe (Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Maramureș, Sălaj, Alba și Cluj).

„Mă simt onorat de decizia conducerii naționale! Le mulțumesc pentru încrederea acordată și îi asigur de toată implicarea echipei mele în această nouă provocare. Responsabilitatea este uriașă pentru că acum, în aceste vremuri, construim bucată cu bucată, român cu român, un partid al românilor patrioți, al celor ce își doresc să trăiască demni în țara lor, al celor ce își doresc ca România să între pe traiectoria corectă!”, Narcis Bobic, Președinte APP Timiș

„Am toată încrederea în capacitatea de organizare a colegului meu. Sunt sigur că urmând strategia prezentată la Centru îi va ajuta pe colegii din județele pe care le coordonează să își întărească organizațiile și să aducă fiecare român la un grad de conștientizare suficient de mare pentru a înțelege că astăzi România depinde de fiecare dintre noi și doar împreună, uniți, vom da țării noastre o șansă reală de dezvoltare!”, Codrin Ștefănescu, Secretar Genaral APP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here