Nici prea prea, nici foarte foarte! PROGNOZA METEO pentru vineri, sâmbătă si duminica

0
215

VINERI, in vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona montană, vremea va fi în general instabilă. Înnorările se vor accentua şi mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zonele de munte şi local în Transilvania, Crişana, Banat şi nordul Olteniei. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, mai ales în orele serii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română, iar cele minime între 9 şi 16 grade.

SAMBATA, vremea va continua să se încălzească îndeosebi în jumătatea sudică a teritoriului. În cursul zilei, cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în regiunile nordice, precum şi în zonele montane şi submontane, unde local, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, ploi de scurtă durată se vor semnala doar cu totul izolat. Noaptea, înnorările se vor accentua, iar aria ploilor se va extinde în jumătatea de vest a ţării. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral.

DUMINICA, vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în cursul zilei, iar noaptea se vor semnala cu precădere în Carpaţii Merdionali şi Orientali. Izolat, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Valorile termice diurne vor marca o scădere, faţă de cele din intervalul precedent.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here