Ryanair sărbătoreşte 100.000 de clienţi pe ruta Timişoara – Bucureşti!
În această dimineață pe Aeroportul din Timișoara a fost așteptat pasagerul cu numărul 100.000, chiar de reprezentanții companiei. Este vorba despre o femeie, Adina Liliana Sârbu care a fost întâmpinată cu un tort în aeroport și totdată a mai primit și un voucher pentru orice destinație își dorește, operată de companie.
“Ryanair este încântată să celebreze transportarea a 100,000 de clienţi pe ruta Timişoara – Bucureşti, de la primul zbor, în septembrie anul trecut. Clienţii români şi vizitatorii pot acum să aleagă din 7 rute din Timişoara şi trebuie să se aştepte în continuare la noi îmbunătăţiri, totul pentru că Ryanair continuă să crească puternic în Timişoara şi România, cu noi dezvoltări pentru experienţa de zbor a clienţilor prin programul “Always Getting Better”, care include mai multe rute și tarife chiar mai mici. Pentru a sărbători transportarea a 100,000 de clienţi pe ruta noastră Timișoara – Bucureşti, scoatem la vânzare locuri, din Timişoara, de la doar 4,99€ pentru călătorii în mai, care sunt disponibile pentru rezervări până la miezul nopţii, Duminică (30 aprilie). Pentru că vor fi rezervate rapid, dar şi pentru a nu rata această promoţie extraordinară, invităm clienţii să acceseze www.ryanair.com/ro pentru rezervări”, a declarat Denis Barabas, Sales & Marketing Executive România & CEE, Ryanair.
Ryanair opereză pe Aeroportul Internațional din Timișoara de anul trecut şi oferă 7 rute la tarif redus, incluzând destinaţiile ca Berlin, Bruxelles și Londra Stansted.
“Parteneriatul pe care Aeroportul Internaţional Timişoara îl are cu compania Ryanair este unul solid, iar aceste legături aeriene, directe, rapide şi convenabile, înseamnă noi oportunităţi atât pentru aeroport şi Ryanair, cât şi pentru cetăţenii din regiunea de vest a României şi pentru cei din zonele de frontieră din Serbia şi Ungaria. Suntem bucuroşi că, deşi compania operează de numai 7 luni la Timişoara, sărbătorim deja 100.000 de pasageri pe o singură rută! Dorim ca după negocieri productive cu Ryanair, în perioada următoare să putem anunţa noi destinaţii şi mărirea frecvenţei zborurilor pe anumite rute existente, începând cu programul de iarnă 2017-2018”, spune Dan Idolu, Directorul Aeroportului Internaţional Timişoara.