Preşedintele ALDE Timişoara, Ovidiu Sîrbu: Piețele din zona lui Robu într-o stare deplorabilă!

0
41

Piețele din Timișoara, unde comercianții plătesc 1000 de lei pe masă jalnic. Condițiile lasă de dorit, iar administrația locală pare neinteresată.

“Eu țin să subliniez că ALDE manifestă în continuare un interes sporit față de producătorii autohoni care comercializează legume, fructe și în general produse tradiționale românești, drept urmare am mers în piețele din zona Girocului și Soarelui pentru a sta de vorbă cu oamenii de acolo. Comercianții sunt nemultumiți de condițiile în care trebuie să-și țină produsele, deși plătesc sume mari pentru a ocupa locul la o masă. Sunt comercianți din tată-n fiu, oameni care trăiesc doar din meseria pe care o practică, și așa cum am mai spus în nenumărate rânduri, cu riscul că mă repet, este o categorie neglijată, pentru care nu se face nimic. Am fost ieri în piața din cartierul Soarelui, o piață care arată deplorabil. Există o clădire la care s-a început construcția și a rămas în același stadiu de ani buni. Parcă e un loc părăsit. Erau doar două locuri ocupate acolo. Cum pretinde administrația locală că susține producătorii locali, dacă aceștia nu sunt încurajați și susținuți prin fapte concrete să-și vândă marfa? Cum putem încuraja timișorenii să caute produsele producătorilor locali, dacă aceștia nu le găsesc în condiții prielnice?

Este un lanț al slăbiciunilor, iar problema a fost tratată superficial. Nu o vom lăsa așa, vom face în continuare presiune“,a spus președintele ALDE Timișoara- Ovidiu Sîrbu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here