Președintele ALDE Timișoara sare în ajutorul persoanelor cu handicap

Spread the love

Conform legii toate instituțiile publice sunt obligate să aibă căi și mijloace de acces – elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice și care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii. Din păcate legea nu se respectă și puține din instituțiile obligate corespund cerințelor.

Ovidiu Sîrbu, președintele Alde Timișoara a stat de vorbă cu reprezentanții Asociației Handicapaților Locomotor din Timișoara:

”Vrem să trecem la acțiune și căutăm ca vorbele noastre să fie susținute de fapte, drept urmare am mers acolo unde am crezut că putem fi de folos. Asociația Handicapaților Locomotor Timișoara numără peste trei mii cinci sute de membri. Toți acești oameni au nevoie de ajutorul nostru. O dată de implicare și în al doilea rând de bunul nostru simț. De ce spun asta? Pentru că se lovesc de două probleme grave. Lipsa rampelor și a elevatoarelor  din instituțiile publice. Chiar și acolo unde sunt ele sunt doar pe exteriorul clădirii, foarte puține instituții au în interior mijloace care pot fi utilizate de persoanele cu dizabilități. Mulți nu au cum să ajungă la toaletă. Ne povesteau oamenii, spre exemplu, că până și în primărie ușa de acces e prin curtea din spate și aceea deseori închisă.

A două problemă este a locurilor de parcare. Legea prevede ca minim 4% din locurile dintr-o parcare să fie alocate persoanelor cu handicap, lucru care nu se întâmplă. Vă mai dau ca exemplu , parcarea din Piața Iosefin, unde locurile pentru persoane cu dizabilități se află chiar în capăt. Este greu pentru un om sănătos să ducă cumpărăturile până acolo, darămite pentru o persoană cu dizabilități. Locurile destinate lor  ar trebui să fie cât mai aproape de intrarea în clădire.  Cât despre bunul simț, una dintre dorințele persoanelor cu care am stat de vorbă a fost ca locurile rezervate lor să nu mai fie ocupate de cei care nu au nicio problemă fizică. Pe această cale facem apel la bunul simț al cetățeanului și îi rugăm să fie cinstiți cu semenii lor. E adevărat că lipsa locurilor de parcare ne împinge pe toți la gesturi mai puțin nobile, sperăm ca pe viitor administrația să ia în calcul realizarea de astfel de locuri pentru timișoreni. Noi vom propune în Consiliu Local un amendament prin care să se impună un termen limită pentru toate instituțiile publice care sunt obligate să aibă rampe pentru persoanele cu dizabilități, ca acestea să le și facă. Există această lege, dar noi vom face presiuni pentru ca ea să se respecte și să fie pusă în aplicare”

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here