REPORTAJ. Cum sărbătoresc Crăciunul tinerii americani și comunitatea de români

0
126

Peste tot în lume, Crăciunul reunește membri familiei, care se bucură împreună de bucatele gustoase și de tradițiile specifice țărilor în care locuiesc. Elemente comune multor popoare includ instalarea și iluminarea pomilor de Crăciun, agățarea coronițelor de flori, ciorăpel de Crăciun, bastonașe din bomboane și crearea unor scene cu Nașterea Domnului.

Un obicei întâlnit la americani este acela de a arde o buturugă timp de trei zile, prilej care amintește de momentul naşterii lui Iisus. Americanii îşi decorează casele cu ghirlande luminoase. Brazi împodobiţi sunt peste tot. Cel mai cunoscut este cel de la Rockefeller Center, o adevărată atracţie turistică.

Marian Bud este de origine sătmarean, iar de mult timp face parte din comunitatea română din Illinois, SUA. El ne poveșteste cum întâmpină Crăciunul americanii, dar și comunitatea română de acolo.“Americanii pun foarte mult accent pe împodobit. Nu există case, apartamente, în orice suburbie, care să nu fie împodobite care mai de care, de jur- împrejur. Este în spiritul lor acest lucru, fac asta cu zâmbetul pe buze și o relaxare de nedescris. Practic, cu o lună înainte se pregătesc. Casele arată ca în basme, străduțele luminează serile friguroase și mohorâte de iarnă. La împodobitul caselor predomină albul. Dacă vezi la casă instalații de toate culorile, posibil să fie europeni, români, cel mai probabil. Datinile lipsesc însă, exceptând românii de aici, care încearcă să păstreze pe cât pot ei de mult, tradițiile noastre. Tineretul american sărbătorește în oras, PUB-uri, cluburi sau au parte de alte activități în aer liber”, spune Marian Bud, român stabilit în Illinois, SUA.

Pe masa de Crăciun a americanilor se găsește friptura de curcan, însoţită de legume şi sosuri. Alte mâncăruri specifice sunt friptura de gâscă, cea de raţă, servite cu sos de coacăze. Pentru desert, se pregăteşte o budincă din fructe. “Masa de Crăciun este mai puțin bogată ca la noi. Verdețuri, pește, curcan, salate. Adică, dacă în timpul anului se îndoapă cu produse Fast food și ajung supraponderali, acum de sărbători sunt moderați în privința mâncării”, mai spune Marian Bud.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here