Șeful CJ Timis, întrevedere cu ambasadorul Germaniei

Spread the love

Aflat într-o primă vizită în partea de vest a țării, de la preluarea mandatului în luna ianuarie a acestui an, Ambasadorul Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt, a avut astăzi, la sediul Palatului Administrativ, o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

În cadrul întâlnirii, liderul CJT a făcut o scurtă prezentare a Timișului din punctul de vedere al dezvoltării județului și al investițiilor prioritare, dar și al colaborării euroregionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, al cooperării cu regiunile germane, al educației și culturii.“Timișul reprezintă un județ important, cu oportunități pentru investitorii străini, dar și cu o rată foarte scăzută a șomajului. Cred că rolul nostru, al autorităților locale, este acela de a dezvolta infrastrucura de la nivelul județului și de a pune în aplicare politici care să susțină investițiile și crearea de locuri de muncă”, a subliniat președintele CJT.

Călin Dobra a mai menționat faptul că “în prezent Timișul are colaborări bilaterale cu două regiuni din Germania, cu Rosenheim și cu Renania de Nord-Westfalia, care au fost materializate prin acțiuni concrete și pe care, cu sprijinul dvs,. dorim să le întărim”.

La rândul său, ambasadorul Germaniei s-a referit la importanța dezvoltării în Timiș și în România în general a proiectelor din domeniul învățământului profesional în sistem dual și la promovarea limbii și culturii germane.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here