Ca și în alți ani, Universitatea Politehnica Timișoara îi susține pe tinerii care își doresc să urmeze Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Instituția de învățământ superior politehnistă organizează cursuri gratuite de pregătire pentru elevii de liceu aflați în ani terminali, care vor susține examenul de admitere la două specializări, Arhiterctură și Mobilier și amenajări interioare.

Elevii care să intre la Facultatea de Arhitectură și Urbanism sunt susținuți încă dinainte de a deveni studenți de UPT. Cursurile gratuite sunt organizate sâmbătă, de la ora 10.00, din două în două săptămâni. Prima ședință este programată în 19 octombrie, la sediul facultății, pe strada Traian Lalescu, nr. 2, etajul 5. În continuare, cursurile gratuite de pregătire, pentru primul semestru, au fost stabilite în 2 noiembrie, 16 noiembrie, 30 noiembrie, 14 decembrie 2019 şi 18 ianuarie 2020.

Cadre didactice pasionate și cu experiență vor asigura elevilor interesați o pregătire completă prin prezentarea programei de examen, aprofundarea noţiunilor complexe şi organizarea simulărilor în condiţii identice cu cele de la admitere. Elevii care vor să participe la cursurile de pregătire trebuie să aibă la ei coli albe (50×70), teu, echere, creioane grafice, creioane colorate, bandă adezivă și coli A4.

Informaţii suplimentare se pot solicita la numărul de telefon 0256 40 40 21 sau pe mailul secretariatului: simona.stan@upt.ro.

Articolul precedentIncendiu de proporții în vestul țării. Un saivan a fost mistuit de flăcări
Articolul următorKimonoul, „vedeta” unei expoziții organizate de Universitatea Politehnica Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.