Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Spread the love

Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a zilei. În nordul, centrul, estul ţării şi la munte cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua, local, va ninge slab, informează ANM.

În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare şi doar izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, îndeosebi în prima parte a zilei, în regiunile estice, cu precădere în Moldova, unde la rafală se vor depăşi viteze de 55…60 km/h, şi la munte, unde pe creste va sufla cu peste 90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre dimineaţă, în regiunile intracarpatice, izolat, se va forma ceaţă.

Marti, valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice acestei date şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece la nivelul întregii ţări. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sudice, estice şi la munte, unde doar pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -12 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Pe spaţii mici, în special în zonele joase din nord şi centru, va fi ceaţă.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here