Doi marocani depistaţi la frontiera de sud-vest

0
192

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au depistat doi cetăţeni din Maroc în timp ce intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

Ieri, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, acţionând în baza unor informaţii, au depistat şi condus la sediul sectorului pentru cercetări două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză, cu vârste de 25 respectiv 35 de ani, sunt cetăţeni marocani şi nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă in Italia, pentru a-şi găsi un loc de muncă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi bărbaţi urmând să fie predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş. Totodată, au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here