Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat şi predat autorităților competente un cetăţean ceh, pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei şi de infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, pe teritoriul Cehiei.
Noaptea trecută în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul ceh Jarmil J., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în Austria. În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile cehe în data de 19.10.2016. Acesta avea emise pe numele său două mandate europene de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei şi de infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, pe teritoriul Cehiei.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.