VIDEO: Ministrul Transporturilor, în inspecție la Autostrada Timişoara-Lugoj, lotul II

ministrul transporturilor

Autostrada Timişoara-Lugoj, lotul II, finalizată în proporţie de peste 90%. Ministrul Transporturilor a venit astăzi în Timiș să vadă care este stadiul lucrărilor.

Lotul II al autostrăzii Timișoara-Lugoj prevede un nod rutier, mai multe poduri, pasaje și podețe, dar și două benzinării și două parcări. Potrivit rezentanților CNADNR, lotul II al autostrăzii Timişoara-Lugoj a fost terminat cu şase luni înainte de termen. Lucrările au demarat în 10 ianuarie 2014 şi ar trebui să fie gata în 10 iulie 2016.

Autostrada TM-Lugoj

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu anunță că tronsonul va fi deschis circulației în cel mult 10 zile, în funcție de condițiile meteo. În prezent lipsesc o parte din marcaje și spațiile de refugiu, toalete, benzinării. “Acest lot de autostradă, așa cum arată acum, este recepționabil. Evident că nu eu decid dacă se recepționează, sunt procedurile cu inginerul fizic și cu ceilalți, din mașină arată bine. Am fost până în capăt (n.r la Lugoj), nu mai e un secret, în afară de lucrările care nu țin de siguranța circulației, cele pentru opriri, refugii, celelalte ar putea fi finalizat odată cu marcajul. Marcajul, din câte ne-au spus domnii de la firma constructoare, mai trebuie făcut pe circa 30 km, pe ambele sensuri”, susține ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Lucrarea pe acest tronson este estimată la 423 milioane de lei, fără TVA, mare parte din bani vin din Fondul de Coeziune POS-T, restul de la bugetul de stat.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here